duminică, 20 martie 2022

test de proprietate

Încarc un fisier dat: google-site-verification: google61e0688c8f1c61f3.html

luni, 21 ianuarie 2019

Sigur vine Moș Crăciun și anul acesta ? (2018)

      Așa îl întrebau copiii din Chilișoaia pe Părintele Bogdan Preutu în preajma zilei de 15 decembrie 2018 când pregătirile pachetelor pentru cei 70 de copii din familii nevoiașe din Chilișoaia-Dumești erau în toi. 
      Desigur că fiind pentru a șaptea oară (șoferul) cel ce asigurase transportul echipei de reprezentare și a cadourilor cu mașina cu remorcă, se cam știa că nu voi refuza susținerea acțiunii chiar dacă eram proastăt pensionat. 
Cine a fost profesor, rămâne profesor și după pensionare indiferent ce vor spune alții.
      Toată incertitudinea provenea din faptul că nu reușisem să adunăm cei 2000 de lei fără de care nu puteam să începem acțiunea. Sponsorii ne-au lăsat, elevii se cam codeau să contribuie, până când cu un efort suprem realizat de Meda și Sorina sub coordonarea D-nei prof. Elena Mănucă au reușit să strângă suma necesară. 
Imediat am purces la efectuarea cumpărăturilor.
Aveam să găsim într-un singur magazin tot ce ne doream.
Le-am achiziționat, Meda a plătit din banii adunați, după care ajunși la școală am început pregătirea pachetelor.
Aici echipa a fost una mixtă și extinsă după cum se vede.
Am încărcat totul în remorcă și în 21 dec.2018 am plecat la Chilișoaia. Acolo ne așteptau cu colinde copiii însoțiți de părinți și coordonați de Părintele Bogdan Preutu.
Încântat de primirea făcută de copii, Moș Crăciun a desfăcut sacul și începând cu cei mici le-a dat câte un cadou nu înainte de a spune fiecare câte o poezie, un cântecel sau o urare. 
Nici nu terminaseră toți de primit cadourile că s-au și repezit de curiozitate să vadă în pungi ce le-a adus Moșu anul acesta.
Au primit cadouri cei prezenți și frații lor mai mici de acasă iar pentru cei ce au lipsit, Moșul a avut încredere să le transmită cadourile prin părinți și prin Părintele Bogdan.
Au urmat fotografiile de grup pentru imortalizarea momentului
A urmat un cuvânt de rămas bun și o promisiune că până la anul copiii vor învăța bine și nu vor fi obraznici, încheindu-se
cu tradiționala urare Crăciun fericit și La mulți ani ! An Nou :)
Așa am încheiat pentru al șaptelea an consecutiv *acțiunea Chilișoaia*

sâmbătă, 30 decembrie 2017

”Voluntarii ți-l aduc pe Moș Crăciun”

Chilișoaia 23 decembrie  2017 Comuna Dumești Județul Iași

   Nu puteam încheia anul 2017 fără o acțiune de voluntariat activ în care să nu implicăm viitorii învățători, azi elevi ai Colegiului Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași. 

Detalii aici
https://doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/prag-de-craciun-copiii-din-parohia-chilisoaia-au-primit-daruri-din-suflet-de 


Spre marea noastră mulțumire am reușit și în acest an pentru a șasea oară consecutiv să ducem spiritul Crăciunului, al Moșului și tot ce înseamnă tradiție, cultură, limbă, educație și DARURI pentru 70 de copii nevoiași din satul Chilișoaia, Comuna Dumești Județul Iași. 

Deși obosit sunt atât de fericit că nu-mi trebuie nici măcar să mânânc la câte fețe de copii bucuroși am văzut în această seară. Ne-au cântat colinde și i-am acompaniat la acordeon, ne-au spus poezii strâns legate de tematica sărbătorilor Crăciunului, i-au pus întrebări lui Moș Crăciun, au dialogat, s-au întreținut la discuții și povești din viața lor, și-au reamintit precedentele întâlniri de Crăciun, totul încheindu-se cu fotografii de aduceri aminte a unor fapte de voluntariat coordonate de prof. Elena Mănucă la care au subscris elevii Colegiului Pedagogc ”Vasile Lupu” Iași în frunte cu Moș Crăciun (Gabi Luca) din a cărui echipă sunt prezenți doar spiridușii lui Moș Crăciun( AVĂDĂNEI COSTINA TEODORA, BÎLCU MEDA ANDREEA, MIHALACHE MIHAI VLAD, BUDULICĂ LUCIAN IONUŢ și MARIA BĂZDÂGĂ) îmbrăcați în costume naționale șase dintre cei mai activi voluntari. 

Noi am fost șoferii (eu și dl. Doctor Vlad Mănucă), sponsorii unei părți din ”colete” (dl. Mihai Bîzdîgă Primar al Comunei Golăiești) asistenții (preot.Bogdan Preutu) și câteva mame venite cu câte un copil în brațe să-l asiste pe celălalt cum primește cadoul lui Moș Crăciun.

vineri, 6 octombrie 2017

SUSȚINEM EDUCAȚIA

Începută timid prin exprimarea publică de către D-na Adriana Pavel a bunei intenții de a sprijini la ”început de drum” niște  școlari fără posibilități materiale, am luat contactul telefonic, am fixat grupul țintă al beneficiarilor - Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” Iași, am anunțat pe Facebook bunele noastre intenții și am purces la alegerea echipei, împărțirea sarcinilor, pregătirea pachetelor, achiziționarea stick-urilor, pregătirea grupului și întâlnirea punct final al acțiunii. 
Emoționați de bunele noastre intenții, foști elevi ni s-au alăturat ca sponsori.
 Programul acțiunii ”Susținem Educația” pregătit cu acest prilej a început la ora 8 și a cuprins:
- Cuvântul directorului Colegiului Pedagogic,
- prezentarea firmei ARCADIS,
- prezentarea Colegiului Pedagogic,
- înmânarea cadourilor,
- lansarea de baloane cu mesaj educațional în parcul dendrologic al școlii (de către elevii beneficiari în prezența reprezentanților firmei ARCADIS)


Fotografiile au fost făcute de ”Ziua Internațională a Educației” cu ocazia încheierii cu succes a acțiunii ”Susținem educația” derulată în 5 octombrie 2017 la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” Iași ocazie cu care reprezentanții Firmei ”Arcadis” sprijiniți de sponsorii Gabriela Istrate și Petronela Andron (foști elevi ai liceului) au donat unui număr de 50 de elevi câte un set complet de rechizite și câte un stick de memorie. Au luat parte la ceremonie directorii școlii prof. Mihaela Ungureanu și Irina Cosovanu, patru reprezentanți ai firmei Arcadis în frunte cu D-na Adriana Pavel, profesorii Elena Mănucă, Vasilica Botezatu, Luminița Popa și Alexandru Sevastian.
Le mulțumim încă o dată tuturor organizatorilor, susținătorilor, sponsorilor și participanților fericiți beneficiari ai acestor eforturi. Ultimilor le dedicăm invitația ”când veți fi salariați să faceți și voi astfel de fapte”.



Reprezentanții firmei ARCADIS






joi, 11 mai 2017

MENS SANA IN CORPORE SANO

Devotată principiilor pentru care a fost gândită și creată Asociația ”Voluntarii Normaliști” al cărei spirit de voluntariat activ a fost și este întreținut de președintele asociației, a venit rândul pentru a doua oară (prima dată a fost în 2015) și elevilor Colegiului Pedagogic ”Vasile Lupu” Iași, membri activi ai asociației, să se bucure de strădania lor de a colecta cei 2% (doi la sută) din impozitele plătite de părinții lor în anul precedent. Așa am ajuns (ca și în 2015) să cumpărăm materiale sportive de tot felul necesare bunei desfășurări a orelor de educație fizică, materiale ce au costat 960 RON (vezi bonul alăturat) (cam tot atât a costat și în 2015) 
Prof. Ion Marinescu a ales materiale pentru buna desfășurare a orelor de educație fizică și sport în anul școlar 2017-2018: 40 de mingi, 20 palete de badminton, două fileuri/plasă, un rucsac de mingi, 20 de fluturași pentru badminton etc...
Pentru ca să înțelegeți despre ce sume este vorba în acțiunea de a colecta 2% din impozitul pe salariu perceput oricărei persoane, vom face un calcul relevant. Presupunând că salariatul/părintele ce este de acord să susțină o asociație nonprofit are un salariu lunar de 1200 RON. El plătește 16% impozit pe an. Așadar statul i-a perceput anul trecut 16% din 1200*12. Doi la sută din acea sumă este  46 RON. Atâta poate dona asociației noastre acel părinte. Dacă ar fi măcar 50 de formulare completate s-ar aduna ceva bani. Cum anul trecut din 150 de elevi doar 2 (doi elevi)  au catadicsit să aducă formularele de 2% completate, nici nu m-am mai dus cu ele la ANAF. 
Vă voi spune câte formulare am depus anul acesta...

Pe aceeași temă. Guvernul actual vrea să desființeze posibilitatea finanțării ONG-urilr prin acest sistem de 2% din impozitul pe salarii. Iată o reacție.







D-le ministru al Finanțelor, aveți idee ce se întâmplă dacă eliminăm posibilitatea ca oamenii să direcționeze 2% din veniturile lor către organizațiile non-profit?


Schimbarea sistemului de impozitare a persoanelor fizice ridică numeroase semne de întrebare în ce privește colectarea veniturilor la bugetul de stat. Guvernul are multe explicații de dat în acest domeniu iar întrebările ridicate de “reforma fiscală” se referă și la direcționarea celor două procente din impozitul pe venit ce pot fi donate, în prezent, ONG-urilor. Ce se va întâmpla cu aceste două procente de aci înainte? Vor pierde ONG-urile această modalitate de finanțare? Am îndreptat această întrebare, printr-o interpelare, către ministrul finanțelor, Viorel Ștefan:
“Stimate d-le ministru al Finanțelor Publice, Viorel Ștefan,
Vă atrag atenția pe această cale și vă solicit informații suplimentare despre ceea ce a stârnit multe semne de întrebare în rândurile societății civile privitoare la dispariția din viitoarele prevederi fiscale a posibilității direcționării a 2% din impozitul pe venit către organizațiile non-guvernamentale. Conform știrilor apărute în presă despre un nou proiect de Cod Fiscal ori Cod Economic, rezultă că ar urma să se introducă deductibilitatea fiscală a sponsorizărilor, dar va dispărea opțiunea cu 2%.
Temerea societății civile (dar și a instituțiilor de cult) care au beneficiat de opțiunea direcționării a 2% din impozitul pe veniturile persoanelor fizice e că noua măsură – cea care prevede deducerea din baza impozabilă a donațiilor și sponsorizărilor acordate organizațiilor non-profit – va fi comasată cu toate celelalte deduceri posibile. În aceste condiții e de așteptat ca celelalte deduceri posibile să tindă să acopere plafonul maxim prevăzut în viitoarele norme fiscale și astfel să nu mai existe posibilitatea deducerii veniturilor donate ong-urilor.
Stimate d-le ministru Viorel Ștefan,
Pentru ultimul an fiscal pentru care există date, suma direcționată de cetățenii României a fost de aproximativ 30 de milioane de euro, împărțite de câteva mii de organizații non-profit din domeniul educației, sănătății, apărării drepturilor omului, protecției mediului, asistenței sociale, culturii, dezvoltării și implicării civic-comunitare. Principalii beneficiari au fost însă sute de mii și milioane de cetățeni care s-au bucurat de serviciile oferite de aceste ong-uri.
De asemenea, vreau să vă atrag atenția că, în ciuda atacurilor la care a fost supusă dinspre sistemele politic și mediatic corupte și în ciuda subfinanțării (cele 30 de milioane de euro fiind un aport substanțial, dar nici pe departe suficient), societatea civilă este cea care își aduce principalul aport la menținerea țării noastre în rândul democrațiilor semi-consolidate, stopând alunecarea către autoritarism ori chiar dictatură. În acest sens, rapoartele Nations in Transit din ultimii ani, realizate de Freedom House pentru 29 de țări din fosta zonă a Europei comuniste și din fosta zonă sovietică, arată că societatea civilă din România a obținut în mod constant un scor mult mai bun (și în îmbunătățire de la an la an), comparativ cu ceilalți indicatori: procesul electoral, independența presei, gradul de democrație al guvernanței naționale, respectiv locale, independența justiției și corupția.
Stimate d-le ministru Viorel Ștefan,
V-am prezentat cât se poate de succint importanța sectorului non-guvernamental și efectele lui extrem de benefice pentru cetățenii și democrația din România, pentru a înțelege cât de justificat de mare e neliniștea legată de dispariția posibilității direcționării a 2% din venitul persoanelor fizice către organizațiile non-profit, fără înlocuirea ei cu altă măsură care să producă cel puțin aceleași efecte.
Din aceste motive, d-le ministru Viorel Ștefan, vă solicit să răspundeți cu celeritate la următoarele întrebări:
Este adevărat că posibilitatea persoanelor fizice de a direcționa 2% din venituri către ONG-uri va fi înlocuită?
Dacă răspunsul la prima întrebare este afirmativ, care este măsura menită să o înlocuiască?
Există vreun studiu de impact ori vreun scenariu de lucru din care să rezulte că impactul unei măsuri de înlocuire a direcționării a 2% din venituri către organizații non-profit va fi pozitiv?
Ați inițiat sau veți iniția dezbateri publice cu reprezentanții organismelor direct de vizate de aceste măsuri?
Aștept răspunsul la întrebările de mai sus, precum și orice alte informații care pot detensiona atmosfera din societatea civilă, în scris.
Cu stimă,
București Mihai Goțiu
08.05.2017 senator  Cluj”

marți, 27 decembrie 2016

Voluntarii Normaliști ți-l aduc pe Moș Crăciun -22-23 decembrie 2016

           Am fost pe 22 dec. 2016 cu daruri la Chilișoaia. Pentru toți cei 70 copii.
  1. Am pregătit câte două pungi cu cutii cu dulciuri, jucării din turtă dulce, fructe etc... 
  2. Ne-am deplasat cu un minibuz Opel Zafira și cu remorcă mare, pline. 
  3. Ne-au însoțit trei elevi: Teodora Harhătă, Ana Maria Bîzdîgă și Petru Ciubotaru (Moș Crăciun) deși la pregătirea acțiunii au participat mult mai mulți elevi. 
  4. Au coordonat organizarea prof. Elena Mănucă și deplasarea - prof. Alexandru Sevastian. 
  5. Au sponsorizat parțial Primar Mihai Bîzdîgă.
 Mulțumim tuturor colaboratorilor fără de care astfel de fapte nu pot avea loc și nici nu-și pot atinge scopul (formarea viitorilor învățători în spiritul voluntariatului activ). 

Detalii pe http://www.doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/proiect-caritabil-prag-de-craciun-parohia-chilisoaia 

Iată etapele în imagini numerotate: 

1,2,3,4,5,6,8,9,10,11 - pregătirea pachetelor, 

12,13,14,15,16,17,18,19,20,21,- de vorbă cu Moș Crăciun,

22,23,24 - fotografii de grup după eveniment ,

25 - mijlocul de deplasare.



Fotografie de grup după eveniment 22


De vorbă cu Moș Crăciun 12

Fotografie de grup după eveniment 23

 Pregătire pachete 1
Fotografie de grup după eveniment 24

Pregătire pachete 2

Pregătire pachete 3

Pregătire pachete 4

Pregătire pachete 5

Pregătire pachete 6


Pregătire pachete 8

Pregătire pachete 9

Pregătire pachete 10

Pregătire pachete 11

De vorbă cu Moș Crăciun 13

De vorbă cu Moș Crăciun 14

De vorbă cu Moș Crăciun 15

De vorbă cu Moș Crăciun 16

De vorbă cu Moș Crăciun 17

De vorbă cu Moș Crăciun 18

De vorbă cu Moș Crăciun 19

De vorbă cu Moș Crăciun 20

De vorbă cu Moș Crăciun 21
Mijlocul de deplasare 25